Recenzie Tradeville

Recenzie Tradeville

Ești în căutarea unui broker prin intermediul căruia să investești atât la Bursa de Valori București cât și pe piețele de capital internaționale?

În articolul de astăzi voi face o recenzie, din perspectiva unui investitor pe termen lung, a unuia dintre cei mai importanți brokeri de investiții din România și anume Tradeville.

Dar, înainte să începem vreau să îți spun că poți urmări varianta video a acestui articol aici:

Istoria Tradeville

Fondat în anul 1996 și cu o experiență de aproximativ 25 ani pe Piața de Capital din România, Tradeville este unul dintre cei mai importanți brokeri de investiții disponibili investitorilor români.

De asemenea, Tradeville este câștigător a numeroase premii oferite de diferite asociații din industria serviciilor financiare, fiind în prezent unul din intermediarii de top disponibili investitorilor din România.

Bun! Acum că te-ai familiarizat puțin cu istoria și reputația companiei, hai să analizăm oferta sa de instrumente financiare.

 

Oferta de instrumente financiare Tradeville

Prin intermediul Tradeville investitorii pot să investească în instrumente financiare listate atât la bursa din România cât și pe marile burse internaționale. Printre piețele de capital internaționale accesibile investitorilor se numără: Zona Euro, UK, Polonia, Suedia, SUA și Canada.

Oferta Tradeville conține 5 tipuri de instrumente financiare în care poți investi și anume: 

 

  • Acțiuni
  • Obligațiuni
  • ETF-uri
  • Produse Structurate
  • Instrumente derivate de tip CFD (CFD)

Pentru că am menționat încă de la începutul articolului că voi analiza brokerul din perspectiva unui investitor pe termen lung, tot ce voi prezenta în continuare se va referi la primele 3 categorii de instrumente financiare menționate.

 

Este Tradeville reglementat?

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le verifici înainte de a investi bani prin intermediul unui broker este dacă acesta este reglementat. La acest capitol Tradeville stă bine deoarece funcționează sub reglementarea și supravegherea Autorității de Supraveghere Financiară din România.

În ceea ce privește fondurile clienților, acestea sunt menținute în conturi separate. Asta înseamnă că banii investitorilor nu pot fi folosiți de Tradeville pentru a-și finanța activitatea curentă. Iar în caz de faliment, banii din contul de investiții pot fi returnați clienților.

Mai mult, Tradeville păstrează instrumentele financiare ale clienților săi tranzacționate la Bursa de Valori București la Depozitarul Central. Iar fondurile și instrumentele financiare ale clienților care se tranzacționează pe bursele externe sunt păstrate în custodie la KBC Bank NV.

O ultimă precizare legată de acest aspect este următoare. Instrumentele financiare ale clienților sunt evidențiate în conturi separate de cele ale Tradeville, iar societatea nu se folosește de nici unul din instrumentele financiare pe care le ține în custodie fără acordul expres al deținătorilor.

De asemenea, Tradeville este membru al Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI). Astfel, în caz de faliment al brokerului sau a unui evenimente similar, fondurile clienților sunt garantate în limita unui plafon maxim de 20.000 EUR/investitor.

Analizând aceste aspecte, putem spune că Tradeville este un broker serios, care respectă prevederile legislative și are grijă de banii și investițiile clienților săi.

În continuare vom vorbi despre deschiderea unui cont de investiții la Tradeville.

 

Deschiderea unui cont de Investiții la Tradeville

Tradeville îți pune la dispoziție două tipuri de conturi în funcție de instrumentele financiare în care dorești să investești.

StartradeRO îți oferă acces la instrumentele listate la Bursa de Valori București. Iar StartradeINTL îți oferă acces la instrumentele listate pe bursele internaționale menționate ceva mai devreme.

Contul de tranzacționare reprezintă panoul tău de comandă. De aici lansezi ordine de cumpărare și vânzare și ții evidența portofoliului personal. 

Deschiderea unui cont de investiții la Tradeville este gratuită și se poate face online. Însă, trebuie menționat că la deschiderea unui cont de investiții este necesară depunerea unei sume minime de bani în cont. Această sumă poate fi folosită imediat pentru a investi în acțiuni, obligațiuni sau ETF-uri.

Pentru contul de tip StartradeRO suma minimă cu care trebuie alimentat contul este de 3.000 RON sau echivalentul în valută al acesteia. Iar pentru contul de tip StartradeINTL suma minimă necesară pentru deschidere este de 10.000 RON sau echivalent în moneda de decontare. Ulterior vei putea alimenta conturile cu cât dorești.

Fiecare dintre cele două tipuri conturi are o structură diferită de comisioane pe care le voi detalia în secțiunea care urmează. 

Dar înainte să trecem mai departe, dacă ți-au plăcut informațiile prezentate până acum și apreciezi munca depusă pentru a crea acest videoclip acordă puțină atenție butonului de Like și transformă-l din gri în albastru.


Comisioanele percepute de Tradeville

Principalul comision pe care-l vei plăti atunci când investești prin intermediul Tradeville este comisionul de tranzacționare. Iar valoarea lui depinde de două lucruri: tipul de cont și volumul de tranzacționare.

Pentru tranzacțiile cu acțiuni individuale în lei, comisionul de tranzacționare standard este de 0,65% din valoarea tranzacției având o valoarea de minim 1,9 lei/ordin executat. Însă valoarea comisionului scade treptat în funcție de suma pe care o deții în portofoliu sau rulajul mediu lunar pe ultimele 3 luni după cum poți vedea și pe ecran.

Prin excepție de la comisioanele menționate anterior, comisionul de tranzacționare pentru tranzacțiile în lei cu obligațiuni este de 0,2% din valoarea tranzacției, respectiv de 0,1% pentru tranzacțiile cu titluri de stat, având o valoare minimă de 1,9 lei/ordin executat. 

În cazul tranzacțiilor efectuate în moneda EUR, valoarea minimă a comisionului de tranzacționare este de 1,9 EUR/ordin executat.

Prin intermediul Tradeville poți investi și în singurul ETF de tip indice listat la BVB. Comisionul pentru tranzacțiile cu ETF BET Tradeville este de 0,25% din valoarea tranzacției, având o valoare minimă de 1,9 lei/ordin executat.

Atunci când lansezi un ordin de cumpărare vei observa probabil că valoarea comisionului pe care-l plătești este puțin mai mare decât cea la care te-ai aștepta. Acest lucru se datorează Taxei ASF aplicată asupra tranzacțiilor de cumpărare.

Societățile de servicii de investiții financiare care tranzacționează pe piața de capital din România, cum este Tradeville, au obligația să rețină din contul clientului cumpărător o cotă aplicată la valoarea tranzacțiilor de cumpărare de instrumente financiare. 

În prezent, pentru cumpărarea de acțiuni taxa ASF este de 0,06%, pentru obligațiuni taxa ASF este de 0,02% și pentru ETF-uri este de 0,04%. TradeVille colectează această taxă de la fiecare cumpărător și o virează în contul ASF.

Până acum am discutat despre comisionul de tranzacționare pentru instrumentele listate la Bursa de Valori București. În continuare, îți voi prezenta caracteristicile comisionului de tranzacționare pentru instrumentele listate pe piețele de capital internaționale. Din fericire, aici lucrurile sunt ceva mai simple.

tradeville

Pentru tranzacțiile efectuate în valută prin contul StartradeINTL, comisionul de tranzacționare reprezintă 0,5% din valoarea tranzacției având o valoarea de minim 15 EUR/ordin executat. Însă valoarea minimă a acestui comision va scădea până la 7 EUR/ordin, cu câteva excepții, începând cu data de 3 decembrie 2020.

Și în cazul tranzacțiilor cu instrumente listate la bursele internaționale vor fi percepute comisioane asemănătoare taxei ASF în funcție de țara și Bursa la care este listat instrumentul.

Comparativ cu ceilalți brokeri pe care i-am analizat pe canalul de YouTube, Tradeville percepe un comision de tranzacționare pe piețele de capital internațional destul de mare. Datorită acestui lucru, chiar dacă, pe termen lung, efectele comisionului ar fi anulate, există suficiente alternative mai ieftine disponibile investitorilor din România. De aceea, recomandarea mea ar fi să folosești Tradeville doar dacă în oferta celorlalți brokeri nu găsești instrumentele care te interesează.

Acum că am acoperit cel mai important comision, hai să vedem ce alte comisioane mai percepe Tradeville. Partea bună este că nu prea multe.

Tradeville nu percepe abonament lunar sau taxă de inactivitate. De asemenea, Tradeville nu percepe taxă pentru încasarea dividendelor. În schimb, Depozitarul Central poate percepe o taxă de 2 RON/ eveniment, în funcție de decizia emitentului.

Mai trebuie menționat și că TradeVille nu percepe comision nici pentru operațiunile de schimb valutar. Cursul de schimb practicat pentru sumele depuse de clienți în contul de investiții StartradeINTL este cursul practicat de banca prin care se face operațiunea. 

Nu în ultimul rând, Tradeville nu reține nici comisioane pentru alimentările/retragerile în RON și EUR efectuate prin ordin de plată. Cu toate acestea, pentru transferurile din RON în alte valute decât EUR se percepe un comision de 0.08% din suma alimentată în sau retrasă din contul de investiții sau la transferurile între conturi.

 

Depunerea și retragerea banilor în conturile de investiții

Cea mai simplă metodă de a-ți alimenta conturile de investiții deschise la Tradeville este prin intermediul transferului bancar. Partea bună este că Tradeville are deschise conturi colectoare în RON, EUR și USD la diferite bănci din România. În felul acesta, dacă ai deschis un cont la una din aceste bănci vei evita plata comisioanelor de transfer interbancar.

Contul de investiții StartradeRO în RON poate fi alimentat și prin intermediul cardului bancar. Doar că, în această situație, ți se reține o taxă de 1% din valoarea sumei depuse de către procesatorul de plăți. În consecință, nu-ți recomand să apelezi la această variantă de alimentare a contului.

Tradeville îți oferă și posibilitatea de a alimenta sau de a retrage bani din contul de investiții utilizând aplicația Revolut. Însă trebuie menționat că limita maximă a alimentărilor sau retragerilor cumulate într-o perioadă de 7 zile calendaristice este de 9.000 EUR (sau echivalent USD sau RON)

Dacă intenția ta este să folosești contul Tradeville doar pentru tranzacții în RON, nu-ți recomand să folosești Revolut. Procesul este destul de migălos, birocratic și durează mai mult decât în cazul transferurilor intrabancare. Iar dacă nu ești atent, s-ar putea să plătești și comisioane de transfer bancar inutile.

 

Relația cu clienții

În ceea privește relația cu clienții, în primul rând aș vrea să menționez că Tradeville pune la dispoziție pe site-ul său o secțiune cu întrebări și răspunsuri.

Însă, dacă nu găsești un răspuns concret la întrebarea ta pe site, poți contacta o persoană din departamentul de relații cu clienții. Poți să comunici cu ei pe e-mail, la telefon sau în chat de Luni până Vineri în intervalul 9 – 18.

Existența unui departament de relații cu clienții în limba română mi se pare foarte utilă, mai ales pentru investitorii începători. Orice întrebare ai legată de platforma Startrade, instrumentele financiare disponibile și alte informații o poți adresa direct unui reprezentant al companiei. Iar acesta poate să-ți ofere cel mai corect răspuns.

 

Platforma de Tranzacționare

Pentru a investi prin intermediul Tradeville, brokerul îți pune la dispoziție o platformă online numită Startrade. Aceasta are două versiuni web și light.

Versiunea web îți permite să accesezi toate informațiile disponibile despre acțiuni, obligațiuni și ETF-uri în care poți investi. În schimb, versiunea light îți prezintă doar cele mai relevante informații legate de piață și portofoliu, simplificând experiența de tranzacționare.

Pentru cei interesați, există și o variantă mobilă a platformei de tranzacționare disponibilă atât pentru Android cât și pentru iOs.

 

Cuvinte de încheiere

Tradeville este unul din brokerii pe care eu îi folosesc pentru a investi la Bursa de Valori București. Am cumpărat prin intermediul său  atât unități de fond la ETF BET Tradeville, cât și acțiuni individuale.

 

Printre lucrurile pe care le apreciez la el se numără:

  1. Experiența de peste 20 de ani în intermedierea tranzacțiilor financiare. Tradeville se află de mult timp în topul intermediarilor BVB din România.
  2. Platforma de tranzacționare și faptul că îți oferă o multitudine de informații pe care le poți studia înainte de a investi într-un anumit instrument financiar.
  3. Comisioanele de tranzacționare accesibile când vine vorba de instrumentele listate la Bursa din România și faptul că nu percepe comisioane suplimentare.
  4. Serviciul de relații cu clienții în limba română care este prompt și îți poate răspunde la orice nelămuriri ai.

 

La capitolul lucruri pe care Tradeville le-ar putea îmbunătăți aș include:

  1. Valoarea mare a comisionului de tranzacționare atunci când investești în instrumente financiare listate la bursele internaționale. Comparativ cu trendul global de reducere a comisioanelor de tranzacționare, 15 EUR sau 7 EUR pe ordin cât ar fi din 3 decembrie 2020 este destul de mult.
  2. Platforma Startrade ar putea fi ceva mai prietenoasă. Chiar dacă odată ce te obișnuiești cu ea vei putea să navighezi ușor și să-ți lansezi ordinele de cumpărare rapid, nu este foarte intuitivă pentru un începător. Dacă nu ești atent, s-ar putea să te încurci între ferestrele pe care le tot deschizi când apeși pe un link.

 

Acestea sunt cele mai importante aspecte pe care am vrut să le precizez în legătură cu brokerul Tradeville. Personal îl consider un broker foarte potrivit pentru a investi în instrumente listate la Bursa din România și de aceea îl și folosesc. 

Dar aș vrea să știu și părerea ta. Ai folosit brokerul Tradeville până acum? Cum ți se pare? Scrie-mi răspunsul tău în secțiunea de comentarii de mai jos.

Iar până data viitoare, amintește-ți că cel mai bun lucru pe care-l pot cumpăra banii este Liniștea Financiară!

 

Disclaimer

Articolele publicate pe acest website au scop EDUCATIV. Dacă anumite companii sau acțiuni ale unor companii listate sunt menționate în cadrul articolelor ele au doar titlul de exemplu. NU lua decizii de vânzare sau cumpărare doar pe baza informațiilor prezentate în articol.

Orice investiție prezintă un anumit grad de risc. Nu există nici o garanție că vei câștiga bani atunci când investești. Există o șansă chiar să pierzi bani. Instrumentele financiare de tip CFD, sunt foarte riscante. De aceea trebuie să te educi și să te informezi cât poți de bine înainte de a investi bani. Doar așa vei putea lua cele mai potrivite decizii pentru TINE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *