Cand sa investești la Bursă - CEL MAI BUN MOMENT

Cand sa investești la Bursă - CEL MAI BUN MOMENT

Care este cel mai bun moment să investești la Bursă?

Cu indicii bursieri (S&P 500, Dow Jones, BET) aflați la maxime istorice, multă lume se întreabă dacă acesta este un moment bun ca să înceapă să investească la Bursă, sau dacă ar fi mai bine să aștepte o corecție mai semnificativă ca să intre pe Piața de Capital.

Iar dilema asta există de sute de ani. Dacă analizăm graficul indicelui S&P 500 pentru ultimul deceniu, observăm clar că acesta a avut numeroase puncte de maxim. Iar istoria ne arată că, datorită tendinței generale a burselor de a crește, există șanse foarte mari ca orice maxim istoric, să fie la un moment dat depășit.

Atunci întrebarea care se pune ar fi următoarea: „Care este cel mai bun moment pentru a investi pe Bursă ca să obții cele mai bune rezultate?”

Ei bine, în articolul de astăzi mi-am propus ca, pe baza datelor istorice, să analizăm ce randamente ai fi putut obține în funcție de abordarea pe care ai fi avut-o asupra investițiilor. În felul ăsta, vom putea oferi un răspuns documentat și bazat pe date reale la întrebarea adresată mai devreme care să te ajute să-ți construiești mai bine strategia de investiții.

 

Premisele studiului

Pentru a putea răspunde la întrebarea „Care este cel mai bun moment pentru a începe să investești?” am făcut următoarea analiză.

Pentru început, am centralizat într-un fișier Excel performanța lunară a indicelui S&P 500, cu reinvestirea dividendelor, pentru perioada 1 ianuarie 1991 – 30 iunie 2021. Apoi, folosind aceste date, am analizat ce rezultate ar fi obținut 3 investitori, dacă ar fi investit câte 500 USD în fiecare lună, într-un Fond Mutual sau ETF ce replică indicele S&P 500, utilizând 3 strategii diferite.

Investitorul 1 am presupus că este un Zeu al Piețelor de Capital și poate să identifice care sunt punctele perfecte pentru a investi. Așa că strategia sa a fost să pună toți banii deoparte într-un cont de economii și să-i investească pe toți în cel mai scăzut punct al unei corecții.

Pentru perioada analizată, asta a însemnat 4 puncte de intrare:

  • La finalul bulei Dot-Com din 2001-2002
  • La finalul Marii Recesiuni din 2008-2009
  • La finalul mini crizei de la finalul lui 2018
  • După prăbușirea cauzată de pandemie din 2020

Investitorul 2, am presupus că este Cel mai Ghinionist Investitor și, deși a încercat să speculeze punctele perfecte de intrare, nu i-a ieșit niciodată. Strategia sa a fost să pună banii deoparte într-un cont de economii și să-i investească pe toți în momentul pe care el îl considera cel mai prielnic. Însă de fiecare dată a nimerit punctul când Bursa era la maxime istorice. Așa că, la scurt timp după ce a investit banii, Piața de Capital a suferit o corecție majoră.

La fel ca și în cazul investitorului 1, aici avem tot 4 puncte de intrare. Doar că sunt fix înainte de corecție.

Investitorul 3 am presupus că este un investitor obișnuit care a folosit strategia numită Dollar Cost Averaging. Adică el a investit constant în ultima zi bursieră a lunii, indiferent de ce a făcut Piața de Capital.

Aș vrea să mai menționez că, pentru simplitate, am exclus din ecuație atât inflația cât și dobânda pe care ar fi putut investitorii 1 și 2 să o obțină dacă ar fi plasat banii în depozite bancare.

Așadar, hai să vedem ce rezultate ar fi obținut cei 3 investitori în perioada analizată.

 

Rezultatele studiului

Ei bine, datele arată în felul următor. Pe parcursul celor 30 de ani și 6 luni, fiecare dintre cei 3 investitori a investit exact aceeași sumă de 183.000 USD.

Investitorul 1, care a nimerit punctele perfecte de intrare și a investit doar când Bursa era într-un punct de minim, ar fi reușit să acumuleze în Portofoliul de Investiții suma de 957.779,80 USD. Nu e rău deloc.

Investitorul 2, care a nimerit cele mai proaste momente pentru a investi, fix înainte de declanșarea unei corecții, ar fi reușit să acumuleze în Portofoliul de Investiții suma de 525.998.14 USD. După cum probabil te așteptai, e mai mult mai puțin decât Investitorul 1.

Iar Investitorul 3, care a investit și când Bursa era la maxim, și când era la minim, a reușit să acumuleze 1.170.476.29 USD. Mai bine decât ceilalți doi investitori.

Sincer, am fost surprins să văd că Investitorul 3 a obținut cel mai bun randament. Mă așteptam ca Investitorul 1 să fie pe primul loc. Cu toate astea, trebuie să reținem faptul că dacă aplici strategia Dollar Cost Averaging, beneficiezi de toate dividendele distribuite de companii, inclusiv în anii când nu are loc o creștere sau o scădere foarte mare. În schimb, atunci când investești toți banii într-un singur punct renunți la acele câștiguri și compensezi prin aprecierea mai agresivă a valorii investițiilor.

Cu toate astea, cred că dacă aș continua să studiez evoluția portofoliului pe o perioadă și mai lungă te timp, probabil Investitorul 1 ar avea de câștigat. Nu cu mult, dar ar avea un avans.

 

Ce concluzii putem trage de pe urma datelor?

În viziunea mea, există 3 lecții importante pe care ar fi bine să le reținem acum că am văzut și rezultatele studiului.

Lecția numărul 1: Indiferent de strategia de investiții folosită, fiecare din cei 3 investitori a câștigat mai mulți bani decât a investit. Chiar dacă ești Cel mai Ghinionist Investitor, este mult mai bine să investești decât să ții toată viața banii la ciorap și să te bazezi exclusiv pe economiile făcute de-a lungul anilor atunci când vrei să te retragi din activitate.

Lecția numărul 2: Când vine vorba de investiții, cu cât ai un orizont de timp mai lung cu atât îți crești șansele de succes. Lecția asta este ilustrată clar de Investitorul 2, care în ciuda faptului că a investit în cele mai nepotrivite momente, tot a obținut un profit pentru că a lăsat timp investițiilor să se maturizeze. Vorba ceea: „Lucrurile bune se întâmplă doar celor care ştiu să aştepte.”

Lecția numărul 3: Raportat la efortul depus, strategia Dollar Cost Averaging aduce randamente foarte bune. Efectiv, dacă uiți de ideea de a face Market Timing și a încerca să găsești punctele perfecte de intrare, lucru care este și imposibil, o să ai niște rezultate foarte bune ca investitor. Investind banii în mod constant, lună de lună, indiferent de ce se întămplă cu piața, banii tăi nu stau nici un moment degeaba. Iar toate dobânzile și dividendele pe care le primești de-a lungul anilor te ajută să beneficiezi la maxim de avantajale dobânzii compuse.

Pentru mai multe detalii legat de strategia Dollar Cost Averaging, îți recomand cu căldură să urmărești acest videoclip.

 

Cuvinte de încheiere

Așadar, care este cel mai bun moment pentru a investi la Bursă?

Ei bine răspunsul corect este mai lung dar mai simplu decât te-ai aștepta. Cel mai bun moment pentru a investi la Bursă este la intervale regulate de timp, indiferent de punctul în care se află Bursa.

Să nimerești punctele perfecte pentru a investi este imposibil dacă nu ești clarvăzător sau profet. 

În plus, ca să poți respecta o strategie de investiții în care aștepți punctele perfecte de intrare trebuie să ai nervi de oțel. Imaginează-ți doar cum ar fi să ai o sumă de bani economisită de-a lungul a 10 ani și să-i investești pe toți odată în momentul în care tu consideri că Bursa a atins minimul fără să știi ce-ți rezervă viitorul. Când toată lumea urlă că vine apocalipsa financiară și se prăbușesc toate bursele, trebuie să fii foarte puternic din punct de vedere mental ca să acționezi împotriva majorității.

De aceea, este mult mai bine să investești ca un robot, lună de lună, conform planului tău de investiții, indiferent de știri și de ce spun oamenii din jur. Iar acum ai acces și la niște date concrete care demonstrează că cine a făcut asta în ultimii 30 de ani a avut foarte mult de câștigat.

Iar până data viitoare, amintește-ți că cel mai bun lucru pe care-l pot cumpăra banii este Liniștea Financiară!

Disclaimer

Articolele publicate pe acest website au scop EDUCATIV. Dacă anumite companii sau acțiuni ale unor companii listate sunt menționate în cadrul articolelor ele au doar titlul de exemplu și nu sunt recomandări de investiții. NU lua decizii de vânzare sau cumpărare doar pe baza informațiilor prezentate în articol.

Orice investiție prezintă un anumit grad de risc. Nu există nici o garanție că vei câștiga bani atunci când investești. Există riscul chiar să pierzi bani. De aceea, nu ar trebui niciodată să investești bani pe care nu-ți permiți să-i pierzi.

Toate instrumentele financiare de tip CFD, sunt foarte riscante datorită efectului de levier. Între 67% și 73% dintre investitorii de retail care utilizează instrumente de tip CFD pierd banii. De aceea trebuie să te asiguri că înțelegi cum funcționează și dacă îți permiți să-ți asumi riscul.

Recomandarea mea ar fi să te educi și să te informezi cât poți de bine înainte de a investi bani. Doar așa vei putea lua cele mai potrivite decizii pentru TINE.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *