Toate cărțile care abordează subiectul finanțelor personale pe care le-am citit eu pun mare accent pe partea de donații. Am întâlnit pentru prima data recomandarea de a face donații explicată…
Toate cărțile care abordează subiectul finanțelor personale pe care le-am citit eu pun mare accent pe partea de donații. Am întâlnit pentru prima data recomandarea de a face donații explicată în cartea „Secretele Minții de Milionar” de Harv T. Eker. Ideea pornește de la premisa că, dacă vrei să ajungi milionar, trebuie să faci ce fac milionarii. Iar cum milionarii sunt cei mai mari filantropi din lume, și tu trebuie să donezi ca să ajungi ca ei.
Dar a face donații nu este o activitate care să ne vină natural. Într-un articol anterior am prezentat care sunt cele 4 atitudini financiare în care se încadrează oamenii. Atitudinea de Donator este una dintre ele. Deși în interiorul nostru există toate cele patru atitudini, fiecare dintre noi trebuie să lucreze la măcar una dintre ele deoarece nu o stăpânește în mod natural.
Dacă nu ai o înclinație naturală către a face donații nu este nici o problemă. Activitatea de a dona este ca un mușchi și poate fi antrenată. Iată cum!
Donează o parte din impozitul pe venit
Ca persoană fizică ai posibilitatea să redirecționezi o parte din impozitul pe care l-ai plătit la stat pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult sau pentru acordarea de burse private. Aceasta este cea mai simplă metodă de a face donații. Tot ce trebuie să faci este să completezi o cerere către Adminitrația Națională de Administrar Fiscală (ANAF). Prin aceasta îi informezi către ce organizație vrei să donezi, iar ei se ocupă de calcularea donației și virarea banilor.
Formularul prin care soliciți ANAF să redirecționeze bani în numele tău depinde de tipul de venit pe care îl obții. Dacă ai venituri doar din salarii, trebuie să completezi Formularul 230. Dacă obții venituri din mai multe surse (activități independente, închirieri, investiții, etc.) redirecționarea impozitului pe venit se face prin completarea Declarației Unice. Termenul de depunere pentru ambele declarații este 15 martie.
Partea bună este că organizațiile nonprofit te ajută cu acest lucru. De obicei, poți descărca template-uri gata completate cu datele organizației non-profit pe care tu trebuie să-ți treci doar datele personale și să le semnezi. Teoretic, declarația trebuie depusă personal la ANAF. Însă, dacă iei legătura cu unul din voluntarii asociației către care vrei să faci donația, vei afla că pot să depună ei declarația în numele tău dacă le dai acordul.
Organizațiile nonprofit se bazează foarte mult pe aceste venituri pentru a-și desfășura activitatea. Din acest motiv fac tot ce este posibil ca să te ajute să completezi aceste formulare la timp.
Banii pe care i-ai plătit ca impozit nu-i primești înapoi orice ai face. Dar poți să redirecționezi o parte din ei către o organizație care prestează o activitate care este aproape de inima ta. Tot timpul le spun clienților mei că trebuie să spună banilor ce să facă sau vor fi risipiți. Completând un simplu formular, vei da o misiune banilor tăi.
Donează lunar un procent din venituri
Donația prin redirecționarea unui procent din impozitul pe venit se face o singură dată pe an. Odată ce ai completat acel formular și l-ai depus, până anul următor nu mai trebuie să faci nimic.
În schimb, tu poți în continuarea să ajuți organizațiile nonprofit pe care le susții. Ele au nevoie de bani pe tot parcursul anului pentru a-și îndeplini misiunea. Iar o donație lunară le poate ajuta în acest sens.
Nu trebuie să vorbim de sume foarte mari. Nu susțin o filozofie de genul donează până când nu mai poți să ai grijă de tine și familia ta. Dar poți alege o sumă pe care dacă o donezi nu-ți afectează stilul de viață.
Eu am început să donez imediat după ce m-am angajat prima data. Nu câștigam foarte mult așa că am început cu o donație mică de 20 de lei pe lună. Nu era mult dar era ceva. Țin minte că am citit undeva fraza: „Puțin de la mulți face mult” și mi-a rămas întipărită în minte. Cred că și tu îți permiți să donezi 20 de lei pe lună către o cauză bună, corect? Ulterior, pe măsură ce au crescut veniturile, am început să aloc un procent din venituri către donații.
După cum am spus și la început, a face donații este un mușchi care trebuie antrenat. Poți începe cu o sumă mică pentru a te obișnui cu ideea. Pe măsură ce te simți mai confortabil, poți să crești suma pe care o donezi.
Cel mai ușor este să setezi donațiile ca o plată automata. Eu am ales această opțiune pentru că este o cheltuială bugetată pe care știu că o fac lună de lună și îmi este mult mai comod. Tot ce trebuie să fac este să mă asigur că la data stabilită am banii necesari în cont.
Donează timp
Cea de-a treia metodă prin care poți face donații este voluntariatul. Indiferent dacă faci donații în bani sau nu, poți să-ți arăți susținerea pentru organizația în care crezi prin voluntariat. Organizațiile nonprofit fac tot felul de activități iar participând la acestea vei putea face o diferență.
În plus, pe lângă faptul că îți ajuți orgnizația, vei intra în contact cu oameni care au valori similare și a căror energie te poate revigora din punct de vedere spiritual. Cine știe? Poate îți faci și câțiva prieteni noi.
Cuvinte de încheiere
Donațiile sunt o componentă importantă în călătoria către atingerea liniștii financiare. Sentimentele de mulțumire și împlinire pe care le resimți atunci când faci donații sunt unele dintre cele mai puternice. Nici un lucru pe care îl cumperi nu-ți poate aduce un sentiment de fericire mai puternic.
Personal, eu susțin două cauze: Asociația NUCA și SMURD. Pe lângă redirecționarea a 2% din impozit, fac donații lunare către aceste două organizații pentru a le susține activitatea. Dacă ai vrea să le susții și tu apasă pe link-urile de mai sus.
Dacă ți-a plăcut articolul și crezi că ai aflat ceva folositor din el, nu ezita să-l arăți unui prieten printr-un share pe Facebook, un retweet pe Twitter sau orice alt mijloc de social media pe care îl folosești.
Până data viitoare, amintește-ți că cel mai bun lucru pe care îl pot cumpăra banii este liniștea financiară!
Cu prietenie,
Ovidiu
Disclaimer
Articolele publicate pe acest website au scop EDUCATIV. Dacă anumite companii sau acțiuni ale unor companii listate sunt menționate în cadrul articolelor ele au doar titlul de exemplu și nu sunt recomandări de investiții. NU lua decizii de vânzare sau cumpărare doar pe baza informațiilor prezentate în articol.
Orice investiție prezintă un anumit grad de risc. Nu există nici o garanție că vei câștiga bani atunci când investești. Există riscul chiar să pierzi bani. De aceea, nu ar trebui niciodată să investești bani pe care nu-ți permiți să-i pierzi.
Toate instrumentele financiare de tip CFD, sunt foarte riscante datorită efectului de levier. Între 67% și 73% dintre investitorii de retail care utilizează instrumente de tip CFD pierd banii. De aceea trebuie să te asiguri că înțelegi cum funcționează și dacă îți permiți să-ți asumi riscul.
Recomandarea mea ar fi să te educi și să te informezi cât poți de bine înainte de a investi bani. Doar așa vei putea lua cele mai potrivite decizii pentru TINE.