În articolul de astăzi vom vorbi despre 5 lucruri practice pe care să le faci ca să economisești bani mai ușor. În cartea „Cel mai bogat om din Babilon” autorul…
În articolul de astăzi vom vorbi despre 5 lucruri practice pe care să le faci ca să economisești bani mai ușor.
În cartea „Cel mai bogat om din Babilon” autorul George S. Clason ne arată că unul din cele mai importante obiceiuri pe care trebuie să ți le însușești dacă vrei să-ți îmbunătățești situația financiară și să-ți construiești averea este să economisești minim 10% din venit.
Cu toate astea, economisirea banilor este una dintre cele mai mari provocări ale oamenilor atunci când vine vorba de bani. Și e de înțeles! Este mult mai distractiv să cheltuiești bani decât să-i pui deoparte.
Majoritatea oamenilor se ghidează după ecuația VENIT – CHELTUIELI = ECONOMII.
Însă această tactică nu este foarte utilă pentru că în 99% din cazuri nu rămâi cu nimic. Iar dacă rămâi cu ceva, e nesemnificativ.
O tactică mult mai bună este să te folosești de ecuația VENIT – ECONOMII = CHELTUIELI.
Iar în articolul de astăzi vreau să-ți prezint ce să faci ca să respecți cea de-a doua formulă și să economisești bani mult mai ușor. Dar, înainte să începem vreau să îți arăt că poți urmări varianta video a acestui articol printr-un click pe link-ul de mai jos:
Înțelege diferența dintre nevoi și dorințe
Primul lucru pe care trebuie să-l faci ca să poți economisi bani este să înțelegi diferența dintre nevoi și dorințe.
Din punct de vedere al Finanțelor Personale, nevoile reprezintă lucrurile de bază necesare ca să trăiești. În categoria nevoilor intră 4 categorii majore de cheltuieli:
- Cheltuielile legate de locuință și utilități. Aici mă refer la chirie/rata la creditul ipotecar și facturile de utilități cum sunt asociația, facturile de electricitate și gaz, abonamentul pentru telefon și internet-ul de care ai nevoie ca să urmărești videoclipurile mele și să strivești butonul de Like.
- În al doilea rând avem cheltuielile cu mâncarea. Avem nevoie de hrană pentru a rămâne în putere și sănătoși ca să muncim sau să desfășurăm diferite activități.
- În al treilea rând avem cheltuielile cu transportul. În mod normal trebuie să mergi la lucru, copii trebuie să meargă la școală și așa mai departe. În 2020, la mulți oameni această categorie de cheltuieli tinde către zero, dar lucrurile n-o să rămână așa mereu.
- Iar în al patrulea rând avem cheltuielile cu îmbrăcămintea de bază pentru că trebuie să arătăm prezentabil atunci când ieșim din casă.
Cam astea sunt, în mare, nevoile pe care trebuie să le acoperi din venitul tău în fiecare lună. Toate celelalte reprezintă dorințe.
Un telefon mai nou care să-l înlocuiască pe cel pe care îl ai acum și care funcționează foarte bine este o dorință. O haină de la un anumit brand este o dorință. Un televizor cu diagonală mai mare este o dorință.
Și lista poate continua.
Nu este nici o problemă să-ți dorești și să-ți cumperi lucruri. Dar, dacă în momentul de față provocarea ta este să economisești bani, cel mai probabil va trebui să renunți la ceva. De aceea este important să cunoști diferența dintre o nevoie și o dorință.
Este mult mai ușor să renunți la o cheltuială care satisface o dorință decât la una care satisface o nevoie ca să pui niște bani deoparte. Iar eu chiar îți recomand asta.
Setează-ți obiective clare
Cel de-al doilea lucru pe care să-l faci ca să economisești bani mai ușor este să-ți setezi niște obiective clare.
Pentru unii oameni este foarte ușor să economisească bani. Și eu mă număr printre acele persoane. Îmi face mai mare plăcere să economisesc bani și să-i investesc decât să-mi cumpăr lucruri. De asta am adoptat și un stil de viață semi-minimalist.
Dar eu sunt un CIUDAT! Recunosc.
Însă, pentru majoritatea oamenilor, economisirea banilor este o adevărată provocare și necesită multă voință și disciplină. Însă există lucruri pe care le poți face ca să-ți întărești determinarea.
Cel mai simplu lucru pe care poți să-l faci ca să economisești bani mai ușor este să-ți setezi obiective clare pentru sumele acumulate.
Vrei să-ți cumperi un telefon nou?… Setează-l ca obiectiv.
Vrei să mergi într-un anumit loc în vacanță?… Setează-l ca obiectiv.
Vrei să-ți cumperi o mașină?… La fel.
Iar ca să-ți crești și mai mult șansele de a-l atinge transformă-l într-un obiectiv SMART. Adică specific, măsurabil, care poate fi atins, relevant și încadrat în timp.
Iar un exemplu ar arăta în felul următor:
Dacă îți pui într-un loc vizibil o imagine cu un PS5, scrii sub ea un text similar cu cel din exemplul anterior și te uiți la imagine în fiecare zi o să-ți fie foarte ușor să economisești bani pentru el.
Automatizează procesul de economisire
Cel de-al treilea lucru pe care să-l faci ca să economisești bani mai ușor este să automatizezi procesul de economisire.
Tehnologia este un lucru minunat! Dacă e folosită în avantajul tău…
Așa cum Google, Spotify și Netflix se folosesc de ea ca să-ți tragă bani lunar din cont ca să nu pierzi accesul la serviciile lor, și tu poți face exact același lucru pentru economiile tale.
Ca să-ți automatizezi procesul de economisire, activează funcționalitatea de Debitare Directă oferită de banca ta. În felul acesta, în ziua în care intră salariul, poți seta ca o anumită sumă să fie transferată automat într-un Cont de Economii separat.
Dacă te folosești la serviciul de Debitare Directă ai două mari beneficii.
- În primul rând, prioritizezi economiile și respecți ecuația pe care am prezentat-o la început: VENITURI – ECONOMII = CHELTUIELI
- În al doilea rând, elimini factorul uman din ecuație și te asiguri că acei bani sunt puși deoparte lună de lună fără excepție.
Automatizarea procesului de economisire împreună cu setarea unor obiective clare vor face
procesul de economisire a banilor mult mai ușor.
Bun! Ce am discutat până acum poate fi denumită FAZA I de economisire a banilor. Îți formezi un obicei din această activitate și automatizezi procesul. Dar asta nu este tot ce poți să faci.
În continuare vom vorbi și despre FAZA A II-A. Pentru că, dacă vrei să economisești bani mai există două lucruri pe care poți să le faci.
Redu cheltuielile
Primul dintre ele să reduci cheltuieli care intră în categoria „dorințe”. Vezi, de asta am zis că este important să știi diferența dintre dorințe și nevoi.
Pentru a putea reduce chetuielile îți recomand să faci următoarele două lucruri:
- Monitorizează-ți cheltuielile. Mai exact descarcă o aplicație de monitorizarea a cheltuielilor și notează acolo toți banii pe care i-ai cheltuit într-o lună. De la covrigul de 1 RON până la cuptorul cu microunde sau geaca de piele. În prezent eu folosesc aplicația CashControl pentru această activitate. Am făcut o recenzie a aplicației pe care am publicat-o pe blog și pe care o găsești dând click AICI.
- Apoi, la finalul lunii, fă un audit al cheltuielilor. Adică analizează pe ce ai cheltuit banii și vezi ce poți să reduci sau să elimini. Câteva exemple ar fi:
- Alegerea unui abonament mai ieftin pentru telefon.
- Renunțarea la taxi în favoarea altor mijloace de transport în comun sau a mersului pe jos.
Secretul este ca banii pe care nu-i mai plătești pe diferite „dorințe” să-i direcționezi în mod automat către Contul de Economii. Dacă rămân în contul curent există un risc mare să dispară.
Mărește veniturile
Iar cel de-al doilea lucru pe care poți să-l faci ca să economisești mai mulți bani este să-ți mărești veniturile. Această activitate poate lua diverse forme în funcție de domeniul tău de activitate și de specializare.
Aici vorbim de căutarea activă a unor oportunități de promovare în cadrul companiei în care lucrezi. Sau schimbarea locului de muncă sau chiar a domeniului de activitate pentru a avea mai multe oportunități.
Iar pentru cei care sunt interesați de antreprenoriat pornirea unei afaceri online. Un side-hustle.
Creșterea venitului, combinată cu diminuarea cheltuielilor și automatizarea procesului de economisire îți vor oferi un avânt semnificativ în ceea ce privește economisirea banilor.
Cuvinte de încheiere
După cum ai văzut, să economisești bani este destul de ușor atunci când ai un plan și ești disciplinat. De asemenea, îți va fi mult ușor să economisești bani dacă ai un motiv foarte clar decât dacă o faci de dragul unui tip de pe Internet. Iar un avantaj mare este faptul că poți să automatizezi procesul și să te folosești de tehnologie.
Dacă aplici lucrurile pe care le-am menționat în cadrul articolului îți garantez că, în timp, se vor aduna sume semnificative în Contul tău de Economii pe care le poți direcționa către obiectivele financiare pe care ți le-ai setat.
Iar până data viitoare, amintește-ți că cel mai bun lucru pe care îl pot cumpăra banii este Liniștea Financiară.
Disclaimer
Articolele publicate pe acest website au scop EDUCATIV. Dacă anumite companii sau acțiuni ale unor companii listate sunt menționate în cadrul articolelor ele au doar titlul de exemplu și nu sunt recomandări de investiții. NU lua decizii de vânzare sau cumpărare doar pe baza informațiilor prezentate în articol.
Orice investiție prezintă un anumit grad de risc. Nu există nici o garanție că vei câștiga bani atunci când investești. Există riscul chiar să pierzi bani. De aceea, nu ar trebui niciodată să investești bani pe care nu-ți permiți să-i pierzi.
Toate instrumentele financiare de tip CFD, sunt foarte riscante datorită efectului de levier. Între 67% și 73% dintre investitorii de retail care utilizează instrumente de tip CFD pierd banii. De aceea trebuie să te asiguri că înțelegi cum funcționează și dacă îți permiți să-ți asumi riscul.
Recomandarea mea ar fi să te educi și să te informezi cât poți de bine înainte de a investi bani. Doar așa vei putea lua cele mai potrivite decizii pentru TINE.