În luna ianuarie 2021 am fost martorii unui eveniment unic pe piețele financiare. Un grup de investitori obișnuiți de pe Reddit au reușit să provoace pagube de miliarde de dolari…

În luna ianuarie 2021 am fost martorii unui eveniment unic pe piețele financiare. Un grup de investitori obișnuiți de pe Reddit au reușit să provoace pagube de miliarde de dolari unor investitori de pe Wall Street investind într-o companie care se îndrepta către faliment. În decurs de câteva zile, aceștia au reușit să ducă prețul unei acțiuni de la 20 USD la 480 USD.

În presă, fenomenul GameStop a fost prezentat ca o rebeliune a micilor investitori împotriva bogaților de pe Wall Street. Lucrurile au fost atât de neobișnuite încât Netflix a început deja să lucreze la un film despre acest subiect.

Acum că lucrurile s-au mai liniștit, și piețele financiare se întorc la normal, am pregătit o serie de articole în care voi prezenta pe scurt ce s-a întâmpla și ce poți învăța de pe urma acestui eveniment. Articolul acesta reprezintă prima parte din serie și voi explica în el ce s-a întâmplat cu GameStop și cum s-a ajuns în această situație. Iar în materialul următor, pe care-l voi publica săptămâna viitoare, voi prezenta pe larg cele 5 lecții de reținut din fenomenul GameStop.

Acum am clarificat aceste lucruri, să dăm drumul la treabă!

 

Ce s-a întâmplat cu GameStop?

În cazul în care nu ai fost foarte atent la ce s-a întâmplat pe Bursă la finalul lunii ianuarie 2021, o să-ți prezint pe scurt fenomenul GameStop.

Warren Buffet are un citat celebru care spune: „Only when the tide goes out do you discover who has been swimming naked.” Tradus în limba română acesta ar suna cam așa: „Doar atunci când se retrage mareea descoperi cine înnota în fundul gol.”

Trebuie să înțelegi încă de la început că fenomenul GameStop nu este altceva decât o poveste complexă despre lăcomie și despre multe persoane care au fost prinse înotând în fundul gol.

Mai exact, managerii unor Fonduri de Hedging (Hedge Funds) înotau în fundul gol. Dacă nu îți este familiar termenul, gândește-te la Fondurile de Hedging ca la niște Fonduri Mutuale pentru oameni foarte bogați. Datorită unui grup de oameni de pe Reddit, mareea s-a retras. Iar atunci toată lumea a văzut că ei înoată în fundul gol.

 

Care sunt elementele care au dus la acest eveniment?

Ceea ce s-a întâmplat cu GameStop nu fenomen întâmplător. Au existat câțiva factori care au dus la apariția acestui eveniment. Iar în continuare îți voi spune care au fost cei mai importanți.

În primul rând, trebuie să înțelegi este că GameStop este o companie mică. Nu face parte din componența indicelui S&P 500. La începutul lunii ianuarie 2021, aceasta avea o capitalizare de aproximativ 1,2 miliarde USD. Gândește-te la capitalizare ca la averea unei companii. Spre comparație, Apple are o capitalizare de 2.200 miliarde USD.

În al doilea rând, GameStop este o companie în declin. Obiectul său principal de activitate îl reprezintă vânzarea de jocuri pentru PC și consolă în magazine. Însă tendința globală este de a cumpăra jocurile în format digital. Astfel, vânzările de jocuri în format fizic sunt într-o continuă scădere. Fără o schimbare masivă de strategie nu va mai supraviețui foarte mult. E ca și cum mașina a fost inventată iar GameStop vinde în continuare cai și trăsuri.

În al treilea rând, acțiunile companiei erau supra vândute. Aproximativ 140% din totalul acțiunilor companiei erau vândute în lipsă (Short). Voi explica puțin mai târziu ce înseamnă acest lucru.

Dacă ar fi să facem o comparație, în aceeași perioadă de timp doar 0,71% din acțiunile Home Depot și doar 0,50% din acțiunile Microsoft erau vândute în lipsă. Cu alte cuvinte, mult mai puține persoane pariază pe falimentul Home Depot și al Microsoft decât pe cel al GameStop.

 

Ce înseamnă să vinzi în lipsă o acțiune?

Hai să ne întoarcem puțin la acel termen pe care l-am introdus mai devreme: „vânzare în lipsă” sau „să faci Short”.

Atunci când investești pe termen lung, așa cum fac eu, procesul de a câștiga bani la Bursă arată în felul următor:

  1. Cumperi acțiuni la o companie în care ai încredere că va performa bine și în viitor.
  2. Păstrezi acele acțiuni o perioadă de timp permițându-le să se aprecieze.
  3. La un moment dat, vinzi acțiunile la un preț mai mare decât cel cu care le-ai cumpărat și obții un profit.

Însă aceasta nu este singura modalitate prin care poți câștiga bani pe Piața de Capital. O altă modalitate de a profita de pe urma diferențelor de preț o reprezintă vânzarea în lipsă.

gamestop

O vânzare în lipsă (Short) are loc atunci când pariezi că prețul unei acțiuni va scădea în viitor și vrei să profiți de pe urma acelei scăderi. Iar procesul arată în felul următor:

  1. Împrumuți acțiuni de la o entitate care le deține în portofoliu. Pentru acțiunile împrumutate va trebui să plătești o dobândă.
  2. Vinzi acele acțiuni unei alte persoane care este dispusă să le cumpere la acel preț.
  3. După un timp, când prețul a scăzut suficient de mult, cumperi înapoi acțiunile la un preț mai mic decât cel la care le-ai vândut.
  4. Returnezi acțiunile proprietarului, îi plătești dobânda și rămâi cu profitul.

Dacă mă urmărești de ceva timp, știi că eu nu recomand nimănui acest tip de activitate. Este foarte riscantă și aproximativ 80% din cei care fac asta pierd bani. Iar motivul principal este faptul că ecuația riscurilor arată total diferit. Dă-mi voie să-ți explic.

 

Ecuația riscurilor când investești și când faci Short

Atunci când investești într-o companie și cumperi acțiuni ale acesteia, suma maximă pe care poți să o pierzi este limitată la banii pe care i-ai investit. Valoarea unei acțiuni ajunge la zero atunci când dă faliment. Dar scăderea se oprește acolo.

În schimb, atunci când faci Short, suma pe care poți să o pierzi tinde către infinit. Pe deoparte, acest lucru se datorează faptului că prețul unei acțiuni, poate crește la infinit. Pe de altă parte, atunci când se vinde în lipsă se folosesc contracte de tip CFD și marjă. Iar marja, care este un fel de împrumut, îți amplifică atât veniturile cât și pierderile. Nu este neobișnuit să vinzi în lipsă acțiuni de 1.000 USD și să pierzi în total 10.000 USD.

 

Ce este un Short Squeez?

Bun!… Acum că ai înțeles ce înseamnă să faci Short, mai vreau să-ți explic și ce este un Short Squeeze. Pentru că acesta este fenomenul care s-a petrecut în luna ianuarie.

Un Short Squeeze apare atunci când prețul unei acțiuni crește foarte mult și foarte repede, forțându-i pe cei care au pariat pe scăderea prețului să cumpere acțiuni la un preț mai mare decât cel la care le-au vândut ca să limiteze pierderile. În mod ironic, această acțiune a lor face ca prețul acțiunii să crească și mai mult.

 

gamestop
Sursa: CenterPoint Securities

De exemplu, dacă tu ai vândut 100.000 de acțiuni la prețul de 20 USD și a venit momentul să le răscumperi, în cazul unui Short Squeez nu vei putea cumpăra toate acele acțiuni al același preț. Ca să-ți limitezi pierderile vei cumpăra 10.000 de acțiuni la 30 USD, 5.000 la 31 USD, 7.000 la 32 USD, și tot așa. Iar fiecare achiziție pe care o vei face va duce prețul în sus. Și va trebui să suporți pierderile până când îți vei acoperi întreaga poziție.

 

Cum a apărut Short Squeez-ul GameStop?

Părerea mea este că motivul principal pentru care a apărut Short Squeez-ul GameStop a fost faptul că câțiva manageri ai unor Fonduri de Hedging au vrut să accelereze falimentul companiei.

Gândește-te așa. Ei au analizat fundamental compania GameStop și și-au dat seama că modelul său de afaceri este prea solid. Mai exact:

  1. GameStop are magazine în mall-uri și centre comerciale pentru care plătesc chirie într-o perioadă în care există restricții și lumea nu prea merge în acele locuri;
  2. Din ce în ce mai mulți oameni își cumpără jocuri video în format digital și nu se mai deplasează până la un magazin.
  3. Profiturile GameStop erau în scădere încă din 2015. 
gamestop
Sursa: GameDaily.biz

Văzând aceste lucruri ei au realizat că, dacă împing compania către faliment, acțiunile ajung la zero și nu mai trebuie să le răscumpere ca să le înapoieze. Plătesc doar dobânda și rămân cu o grămadă de bani.

Aici s-a manifestat pentru prima dată lăcomia. Ei ar fi putut să răscumpere acțiunile vândute în lipsă la un preț destul de mic și să încaseze un profit semnificativ fără să provoace falimentul GameStop. Dar au vrut să ducă totul către extremă și asta i-a costat.

În timp ce se petrecea acest fenomen de vânzare în lipsă masivă, câțiva utilizatori din grupul de Reddit WallStreetBets și-au dat seama că ceva nu este în regulă. Ei au realizat următoarele lucruri.

În primul rând, faptul că acțiunile GameStop erau supra vândute.

În al doilea rând, datorită faptului că GameStop este o companie mică, este mai ușor să influențezi prețul unei acțiuni.

În al treilea rând, din totalul acțiunilor tranzacționate la Bursă doar o parte sunt disponibile pentru a fi răscumpărate ca să acopere pozițiile Short. 

Acest lucru se datorează, pe deoparte, faptului că o parte din acțiuni sunt deținute de Fonduri Mutuale de tip Indice care investesc în companii mici. Acele acțiuni nu sunt tranzacționate prea des. Iar pe de altă parte, unele acțiuni sunt deținute de angajați GameStop care trebuie să le păstreze o anumită perioadă de timp înainte de a le putea vinde. 

Acești doi factori au făcut ca numărul de acțiuni disponibile pentru a fi cumpărate de Fondurilor de Hedging să fie semnificativ mai mic decât ei se așteptau.

În al patrulea rând, Fondurile de Hedging trebuiau să-și acopere curând pozițiile. Deoarece vânzările în lipsă sunt făcute cu instrumente financiare derivate, marii investitori trebuie să le declare. De aceea, utilizatorilor WallStreetBets le-a fost ușor să estimeze când vor trebuie răscumpărate acțiunilor.

În acest moment a început Short Squeez-ul GameStop. Pe baza informațiilor prezentate mai devreme, membrii grupului WallStreetBets au început să cumpere masiv acțiuni GameStop ducând prețul în sus. Iar Fondurile de Hedging au fost forțate să cumpere acțiunile la un preț mult mai mare decât cel cu care le-au vândut ca să-și acopere pozițiile. 

Ultimele estimări arată că prin această activitate investitorii individuali au provocat pierderi de aproximativ 70 miliarde USD Fondurilor de Hedging.

 

Cei de la WallStreetBets nu au fost singuri…

În mass-media, acest eveniment a fost prezentat ca o revoltă a investitorilor mici împotriva lăcomiei investitorilor de pe Wall Street care au vrut să distrugă o companie. Și asta este o poveste foarte bună pentru filmul pe care-l va produce Netflix.

Dar în realitate ce de la WallStreetBets nu au fost singurii care și-au dat seama de poziția precară în care se aflau cei care au făcut Short pe GameStop.

Volumul tranzacțiilor făcute până pe 28 ianuarie arată că doar 29% din tranzacții au venit de pe platformele de retail. În această categorie intră brokerii disponibili investitorilor obișnuiți ca mine și ca tine. Aici vorbim de Robinhood, Trading 212, eToro, etc.

71% din tranzacțiile de cumpărare au venit de la investitorii instituționali. Asta înseamnă că alte Fonduri de Hedging și-au dat seama de aceleași lucruri ca și cei de pe Reddit și au vrut să profite de pe lăcomia concurenților care au vândut.

Aceste Fonduri de Hedging sunt în concurență pentru a atrage cât mai mulți clienți. Și așa cum rechinii sunt atrași când simt sânge în apă, așa și ei au profitat de oportunitate pentru a provoca pierderi concurenței și să-i facă să-și piardă din clienți.

O altă dovadă că investitorii individuali nu au fost singuri în această bătălie împotriva celor care au făcut Short o reprezintă volatilitatea prețului de după momentul închiderii Bursei.

În mod normal, Bursa de la New York este deschisă între 09:30 și 16:00 ora locală. În acel interval de timp sunt cei mai mulți participanți în piață și se efectuează cele mai multe tranzacții de vânzare și cumpărare. Însă, tranzacționarea de acțiuni listate la Bursă se poate face și după această oră în condiții speciale.

Există câteva platforme de retail care permit tranzacționarea în afara programului normal de funcționare. Însă majoritatea nu o fac. În acest interval de tip tranzacționează de obicei investitorii instituționali care se expun unor riscuri mai mari. Și astfel am văzut fluctuații de 30-40% ale prețului acțiunilor GameStop într-un moment în care majoritatea investitorilor de retail nu erau în piață.

Asta mă face să cred că cei de pe Reddit au fost doar inițiatorii mișcării, dar nu și cei care au putut să o ducă până la capăt.

 

Scandalul blocării ordinelor de cumpărare

Pe 28 ianuarie mai mulți brokeri au sistat cumpărarea de noi acțiuni la GameStop, AMC Entertainment, BlackBerry, Nokia și alte câteva companii.

Broker-ul care a fost cel mai mult în centrul atenției datorită acestei decizii a fost Robinhood. Datorită volumului de tranzacționare neobișnuit de mare pe un grup restrâns de companii, Robinhood, alături de alte platforme de tranzacționare precum Interactive Broker, Trading 212, eToro și alții, au fost nevoiți să blocheze operațiunile de cumpărare de noi acțiuni la GameStop și celelalte companii. Clienții acestor platforme puteau doar să vândă deținerile din portofoliu.

gamestop

În ceea ce privește motivul real pentru care s-a întâmplat acest lucru, avem două teorii.

Teoria 1: Au primit ordine de la Fondurile de Hedging să sisteze operațiunile de cumpărare ca să limiteze pierderile acestora. La momentul actual nu există dovezi clare că lucrurile au stat așa. Iar dacă eu aș crede acest lucru, toată activitatea mea de pe canalul de YouTube și de pe blog ar fi complet inutilă. De aceea, până când nu sunt prezentate niște dovezi clare, nu voi intra în detalii legat de această teorie.

Teoria 2: Sistemele caselor de compensare s-au supraîncălzit datorită volumului mare de tranzacționare și au acționat ca să evite blocarea totală.

În ceea ce privește modul în care funcționează investițiile trebuie să înțelegi următorul lucru. Deși pentru tine este foarte simplu să investești de pe telefon sau printr-o platformă online, adevărul este că mecanismele care stau la baza procesului de tranzacționare sunt mult mai complexe. Iar dacă este să fim sinceri, sunt oarecum învechite pentru secolul 21.

Atunci când cumperi o acțiune sau o unitate de fond la un ETF, ție îți apare că totul se face instant. În realitate însă, durează aproximativ 2 zile până când tranzacțiile sunt înregistrate peste tot și banii sunt mutați de la cumpărător la vânzător. În tot acest timp broker-ul depune o garanție pentru tine, din banii proprii, caselor de compensare.

Pe data de 27 – 28 ianuarie aceste mecanisme s-au supraîncălzit. La fel ca un laptop pe care l-ai folosit foarte mult. Datorită volumului excesiv de tranzacționare pentru anumite acțiuni precum GameStop, AMC și alte câteva companii, casele de compensare au solicitat majorarea sumei pe care broker-ul trebuia să o depună drept garanție. Această garanție a crescut de la 3% la 100% peste noapte.

Iar pentru că un astfel de eveniment are o probabilitate de apariție foarte mică, brokerii nu aveau disponibili banii pentru a plăti această garanție. În consecință, ca să nu dea faliment, au fost nevoiți să sisteze procesul de cumpărare pentru aceste acțiuni. Acest lucru nu a afectat posibilitatea de a cumpăra alte instrumente.

Decizia de a bloca ordinele de cumpărare a tăiat entuziasmul mișcării. Datorită faptului că nu s-a mai putut cumpăra prețul a început să scadă. În acel moment, majoritatea celor care au cumpărat acțiuni la GameStop au început să vândă ca să încaseze profiturile. Însă din păcate, mulți care au venit târziu la petrecere au rămas cu buza umflată și cu o pierdere masivă în portofoliu.

Cam acestea sunt factorii care au stat la baza fenomenului GameStop. Sper că am reușit să-ți explic suficient de clar ce s-a întâmplat. În articolul următor vom vorbi despre care sunt cele 5 lecții pe care trebuie să le reții din toată nebunia GameStop.

Dar până data viitoare, amintește-ți că cel mai bun lucru pe care-l pot cumpăra banii este Liniștea Financiară!

Disclaimer

Articolele publicate pe acest website au scop EDUCATIV. Dacă anumite companii sau acțiuni ale unor companii listate sunt menționate în cadrul articolelor ele au doar titlul de exemplu și nu sunt recomandări de investiții. NU lua decizii de vânzare sau cumpărare doar pe baza informațiilor prezentate în articol.

Orice investiție prezintă un anumit grad de risc. Nu există nici o garanție că vei câștiga bani atunci când investești. Există riscul chiar să pierzi bani. De aceea, nu ar trebui niciodată să investești bani pe care nu-ți permiți să-i pierzi.

Toate instrumentele financiare de tip CFD, sunt foarte riscante datorită efectului de levier. Între 67% și 73% dintre investitorii de retail care utilizează instrumente de tip CFD pierd banii. De aceea trebuie să te asiguri că înțelegi cum funcționează și dacă îți permiți să-ți asumi riscul.

Recomandarea mea ar fi să te educi și să te informezi cât poți de bine înainte de a investi bani. Doar așa vei putea lua cele mai potrivite decizii pentru TINE.