Cum poți să-ți automatizezi investițiile cu ajutorul funcționalităților Pachete (Pies) și AutoInvest puse la dispoziție de Trading 212? Unul din dezavantajele investițiilor în acțiuni și ETF-uri este faptul că, în…

Cum poți să-ți automatizezi investițiile cu ajutorul funcționalităților Pachete (Pies) și AutoInvest puse la dispoziție de Trading 212?

Unul din dezavantajele investițiilor în acțiuni și ETF-uri este faptul că, în marea majoritate a cazurilor, nu poți automatiza procesul. În fiecare lună trebuie să transferi bani din contul bancar către contul de investiții deschis la broker, iar apoi să intri pe platformă și să plasezi ordine de cumpărare.

Însă, mulțumită avansului tehnologic, au început să apară brokeri care îți permit să automatizezi ceva mai mult din procesul investițional decât suntem obișnuiți. Unul dintre acești brokeri este Trading 212.

De aceea, în articolul de astăzi îți voi explica cum poți reduce semnificativ numărul de operațiuni pe care trebuie să le faci lunar atunci când investești utilizând Pachetele (eng. Pies) și funcționalitatea AutoInvest puse la dispoziție de Trading 212.

Dar, înainte să începem vreau să îți spun că poți urmări varianta video a acestui articol unde prezint pas cu pas etapele explicațe mai jos:

https://youtu.be/pnL5CgcvL70

 

Pachetele (Pies) în Trading 212

Un Pachet (Pie) reprezintă un portofoliu personalizat și diversificat pe care-l construiești singur folosind acțiuni și ETF-uri disponibile în oferta celor de la Trading 212. Fiecare instrument financiar inclus în portofoliu reprezintă un segment al Pachetului. Iar tu ești cel care stabilește ce pondere va avea el în cadrul portofoliului.

Dacă dorești, poți să-ți imaginezi un Pachet ca fiind portofoliul propriului tău Fond de Investiții.

Avantajul Pachetelor este faptul că, odată creat, în loc să lansezi câte un ordin de cumpărare pentru fiecare instrument din portofoliu, vei putea să lansezi un singur ordin de cumpărare pentru tot portofoliul. Iar aplicația Trading 212 va împărți valoarea ordinului conform alocării stabilite de tine.

Este exact ca și atunci când cumperi unități ale unui Fond Mutual.

Crearea unui Pachet în Trading 212 

Crearea unui Pachet în contul Trading 212 este foarte simplă. Și, ca să-ți arăt care sunt pașii, o să construiesc un Pachet Demo alcătuit dintr-o serie de ETF-uri. Dar înainte să facem asta vreau să subliniez ca asta nu reprezintă o recomandare de investiție, ci este doar un exemplu.

Așadar, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să mergi la secțiunea Portofoliu și să apeși pe butonul Creare Pachet”. Ulterior, selectezi care sunt acțiunile și ETF-urile pe care vrei să le incluzi în pachetul tău.

La pasul următor setezi ponderile fiecărui instrument în portofoliul tău, în funcție de obiectivele tale financiare.

Pe baza instrumentelor financiare incluse în portofoliu și a ponderilor stabilite de tine, Trading 212 va calcula un randament mediu anual estimat. Recomandarea mea ar fi să-l ignori pentru că el se bazează pe datele din ultimii 5 ani. Iar acesta nu este un orizont de timp suficient de lung ca să fie relevant.

Funcționalitatea AutoInvest

Atunci când folosești Pachetele ai două opțiuni:

  1. Poți alege să gestionezi investițiile manual
  2. Poți să utilizezi o altă funcționalitate pusă la dispoziție de Trading 212 și anume AutoInvest.

În continuarea eu o să-ți arăt cum să te folosești de aceasta din urmă.

Următorul pas presupune crearea unui mic Plan de Investiții. Prima dată setezi orizontul de timp al investițiilor. Apoi setezi frecvența investițiilor automate și data la care vrei să aibă ele loc. Iar la final setezi suma cu care vrei să începi.

La această ultimă setare am de făcut o precizare. 

În funcție de portofoliul tău, aplicația îți va indica o sumă minimă cu care trebuie să începi investiția în Pachetul creat. Însă ea are o valoare destul de mică întrucât se calculează în funcție de investiția minimă de 1 EUR necesară celei mai mici părți din portofoliu.

La ultimul pas ți se prezintă un rezumat al Planului de Investiții pe care l-ai stabilit. Dacă ești gata să începi, apeși pe butonul „Finanțare Pachet”, și alimentezi contul cu cardul. Dacă nu, poți să-l închizi și să continui personalizarea pachetului.

Reinvestirea automată a dividendelor

Dacă ai inclus în Pachet companii sau ETF-uri care distribuie dividende, funcționalitatea AutoInvest îți permite să le reinvestești automat. Reinvestirea dividendelor este pornită chiar de la început iar sumele ce reprezintă dividende vor fi reinvestite în companiile incluse în Pachet conform țintei acestuia.

Iar dacă îți dorești, poți să oprești în orice moment reinvestirea automată.

Rebalansarea portofoliului

După ce începi să investești, valoarea instrumentelor financiare din portofoliul tău va începe să fluctueze și ele nu vor mai respecta procentele setate de tine. În acest moment, dacă mergi la secțiunea Participații o să observi că butonul „Reechilibrare” a devenit activ. 

Funcționalitatea AutoInvest îți permite să faci rebalansări automate în portofoliu apăsând pe acest buton. Dar aș avea o observație legat de asta.

Rebalansările automate presupun vinderea de părți ale instrumentelor care au crescut prea mult, și folosirea banilor respectivi pentru a cumpăra mai multe părți ale instrumentelor care au scăzut sub ponderea dorită.

Acest proces generează profit în portofoliu și declanșează evenimente fiscale. De aceea, după părerea mea, acest mod de a reechilibra portofoliul nu este potrivit pentru un investitor pe termen lung. Ești mai câștigat dacă faci reechilibrările prin achiziții suplimentare ale instrumentelor care au scăzut sub procentul dorit.

Investițiile automate

Pentru a începe investițiile automate, va trebui trebui să setezi o metodă de plată. Acest lucru se face din fereastra AutoInvest. 

Momentan singurele opțiuni disponibile pentru a alimenta Pachetul de Investiții sunt depuneri prin card sau prin Google Pay. Asta înseamnă că, după ce depășești pragul de 2.000 EUR, ți se va aplica un comision de 0,7% pentru fiecare depunere efectuată.

Însă, dacă acesta este costul pe care trebuie să-l plătești pentru a te menține disciplinat și a te asigura că investești constant, lună de lună, părerea mea este că nu e chiar așa de rău.

Așa poți să-ți automatizezi investițiile prin intermediul Pachetelor (Pies) și a funcționalității AutoInvest folosind Trading 212.

Alte mențiuni legate de Pachete

Odată create Pachetele (Pies) nu sunt fixe și pot fi ajustate foarte ușor dacă ai nevoie.

De exemplu, dacă la un moment dat vrei să crești de la 10% la 20% expunerea pe obligațiuni globale, este foarte ușor să-l editezi.

De asemenea, poți să actualizezi: 

  • data în care investești
  • suma pe care o investești lunar 
  • orizontul de timp.

Nu în ultimul rând, dacă dispui de sume suplimentare de bani pe care vrei să le investești în portofoliul tău, poți face asta oricând, fără să modifici Planul de Investiții.

Iar dacă ai nevoie de bani, poți oricând să faci retrageri din portofoliu. 

Elementul Social

Un alt aspect pe care vreau să-l menționez este faptul că Pachetele fac parte din componenta socială a aplicației Trading 212. Prin asta mă refer la faptul că poți oricând să vezi cum și-au construit alți oameni portofoliile și care sunt cele mai popular. În același timp, și tu poți să-ți faci public portofoliul pentru ca alți oameni să se inspire din el.

Însă, când vine vorba de investiții eu îți recomand să faci o cercetare temeinică a instrumentelor pe care le incluzi în Portofoliul Personal. Și să eviți să copiezi portofoliile unor necunoscuți de pe internet.
Iar dacă vrei să înveți cum să faci această cercetare și care să sunt pașii pe care să-i urmezi ca să investești primii tăi bani prin intermediul Fondurilor Mutuale și al ETF-urilor, îți recomand să arunci un ochi peste cursul meu de investiții.

Cuvinte de încheiere

După părerea mea, funcționalități precum Pachete și AutoInvest sunt foarte utile pentru investitorii care au un orizont lung de timp și vor să facă investiții constante, lună de lună, fără să se complice prea tare.

Deși, personal nu folosesc funcționalitățile pentru că am un sistem bine pus la punct în ceea ce privește investițiile, văd avantajele lor pentru cineva mai puțin disciplinat financiar. Și cred că cei de la Trading 212 au creat un produs foarte robust din punctul ăsta de vedere care ar putea fi copiat și de alți brokeri în viitorul apropiat. 

Iar până data viitoare, amintește-ți că cel mai bun lucru pe care-l pot cumpăra banii este Liniștea Financiară!

ATENȚIONARE: Pies & AutoInvest este un serviciu exclusiv de execuție și nu reprezintă sfaturi de investiții sau managementul portofoliului. Investiția automată se referă la executarea programată a depunerilor de bani. Sunteți responsabil pentru toate deciziile de investiții și reechilibrare.

Disclaimer

Articolele publicate pe acest website au scop EDUCATIV. Dacă anumite companii sau acțiuni ale unor companii listate sunt menționate în cadrul articolelor ele au doar titlul de exemplu și nu sunt recomandări de investiții. NU lua decizii de vânzare sau cumpărare doar pe baza informațiilor prezentate în articol.

Orice investiție prezintă un anumit grad de risc. Nu există nici o garanție că vei câștiga bani atunci când investești. Există riscul chiar să pierzi bani. De aceea, nu ar trebui niciodată să investești bani pe care nu-ți permiți să-i pierzi.

Toate instrumentele financiare de tip CFD, sunt foarte riscante datorită efectului de levier. Între 67% și 73% dintre investitorii de retail care utilizează instrumente de tip CFD pierd banii. De aceea trebuie să te asiguri că înțelegi cum funcționează și dacă îți permiți să-ți asumi riscul.

Recomandarea mea ar fi să te educi și să te informezi cât poți de bine înainte de a investi bani. Doar așa vei putea lua cele mai potrivite decizii pentru TINE.