La mijlocul lunii iunie indicele S&P 500 a scăzut cu puțin peste 21% față de cel mai recent maxim. Iar dacă lucrurile își mențin traiectoria, și nu a fost o…
La mijlocul lunii iunie indicele S&P 500 a scăzut cu puțin peste 21% față de cel mai recent maxim. Iar dacă lucrurile își mențin traiectoria, și nu a fost o doar o prăbușire de câteva zile, putem spune că am intrat în teritoriul „bear market”. Adică momentul în care Bursa a scăzut cu cel puțin 20% față de cel mai recent maxim.
De la începutul anului întreaga Piața de Capital a suferit o scădere constantă. Iar ea este rezultatul unei multitudini de factori.
Pe deoparte avem pagubele produse de pandemia prin care am trecut în ultimii 2 ani care pare să dea de furcă în continuare autorităților din China și care a creat mari probleme cu lanțurile de aprovizionare.
Pe de altă parte avem inflația care în luna mai a crescut până la 8,6% în SUA, respectiv 14,5% în România demonstrând că recentele majorări ale ratei dobânzii de politică monetară încă nu au avut efectele dorite în ciuda faptului că au scumpit creditarea.
De asemenea, conflictul dintre Rusia și Ucraina, pe lângă nenumăratele pierderi de vieți omenești, a generat și o criză alimentară și energetică care împinge economia globală către o perioadă de încetinire.
Nu în ultimul rând, din ce în ce mai multe companii au anunțat disponibilizări provocând o scădere a veniturilor și făcându-i pe oameni să fie mai cumpătați cu banii lor.
Toate aceste lucruri îi fac pe investitori să fie mai temători. Iar frica investitorilor se traduce în vânzări în masă care conduc la scăderea prețurilor acțiunilor și a Bursei, per total.
Dacă ai început să investești în ultimii doi ani, asta este prima perioadă de scădere mai semnificativă pe care ai resimțit-o. Și e posibil ca toate câștigurile pe care le-ai acumulat în portofoliu până acum să se fi evaporat. Ba chiar s-ar putea să vezi o pierdere atunci când te loghezi la contul de investiții.
În plus, știrile din ultima perioadă fac tot posibilul să te bage în sperieți prezicând începutul apocalipsei și finalul economiei de piață.
Ei bine, dacă în acest moment ești puțin speriat și ești tentat să vinzi totul de frică să nu pierzi mai mult decât ai pierdut până acum, îți recomand să citești articolul până la capăt. Pentru că în minutele următoare îți voi prezenta ce fac eu și ce poți face și tu ca să-ți protejezi investițiile atunci când are loc o corecție semnificativă pe Bursă și să nu încasezi pierderi inutile. Ba mai mult, chiar să profiți de pe urma perioadei de reduceri ca să câștigi niște bani.
Dar, înainte să începem vreau să îți arăt că poți urmări varianta video a acestui articol aici:
Ce poți face ca investitor
1. Asigură-te că ai un Fond de Urgență
Pe scurt, Fondul de Urgență reprezintă o sumă de bani pusă deoparte care-ți permite să plătești mai ușor cheltuielile neprevăzute, fără să te împrumuți de la prieteni sau familie, sau să-ți plătești în continuare cheltuielile de bază în situația în care îți pierzi venitul.
Fondul de Urgență este o componentă de bază a unui Plan Financiar bine făcut. Iar în perioadele de incertitudine, când se instalează panica în piață, importanța sa crește semnificativ.
Așadar, ca să treci mai ușor peste corecțiile bursiere, și să diminuezi riscul de a-ți vinde investițiile în pierdere, asigură-te că ai pus deoparte între 3 și 6 luni de cheltuieli curente.
În felul ăsta, în situația cea mai gravă în care îți pierzi venitul, măcar știi că, pentru o anumită perioadă de timp, poți să-ți plătești în continuare chiria sau rata la creditul ipotecar, utilitățile, mâncarea și celelalte lucruri de bază fără probleme.
Personal, eu am un Fond de Urgență care-mi acoperă 4 luni de cheltuieli curente. Și îl păstrez în depozite bancare la TBI Bank.
2. Asigură-te că ai o sursă constantă de venit
Cu excepția situației în care lucrezi pentru companie listată la Bursă care are într-adevăr probleme, corecțiile bursiere nu sunt ceva care să te sperie pentru că ele nu-ți afectează venitul activ.
Însă, atunci când scăderile sunt provocate de o Recesiune Economică, iar companiile încep să anunțe disponibilizări, situația nu mai este chiar așa de roz.
Cel de-al doilea lucru pe care poți să-l faci ca să-ți protejezi investițiile atunci când au loc corecții bursiere majore este să te asiguri că ai o sursă constantă de venit.
O modalitate prin care poți face asta este să devii un angajat cheie în compania în care lucrezi. Astfel, chiar dacă se ajunge la concedieri, numele tău nu este primul care este trecut pe lista de disponibilizări de către manageri.
O altă modalitate de a-ți crea un venit relativ constant este prin construirea mai multor surse de venit. Aceasta este abordarea pe care am ales-o eu.
În ultimii 4 ani am reușit să-mi creez șase surse de venit. Unele total independente, altele doar complementare. În felul ăsta, chiar dacă una dintre ele dispare, venitul meu nu este afectat în totalitate.
Asigurarea unei surse constante de venit îți oferă două mari avantaje.
Primul este psihologic. Prin faptul că știi că poziția ta în companie nu este amenințată, ești mai liniștit și acționezi mai rațional.
Despre al doilea avantaj vom vorbi puțin mai târziu.
3. Nu te panica
Probabil ai auzit de nenumărate ori celebra vorbă a lui Warren Buffett: „Fii temător atunci când alții sunt lacomi, și fii lacom atunci când alții sunt temători”. Însă este atât de adevărată și de importantă atunci când investești la Bursă încât merită repetată iar și iar.
Cea mai mare greșeală pe care o poți face atunci când are loc o scădere pe Bursă este să te panichezi și să vinzi tot ca să diminuezi pierderile. Iar asta din mai multe motive.
În primul rând, pentru că prin vânzare transformi niște pierderi potențiale în niște pierderi reale.
Iar în al doilea rând, pentru că, chiar dacă vinzi în speranța că vei cumpăra mai târziu mai ieftin și vei recupera pierderea, n-ai cum să știi când se va opri scăderea și când va începe revenirea. Iar astfel există șanse să ratezi niște oportunități importante.
Ca să-ți dau un exemplu, J.P. Morgan a făcut un studiu prin care a arătat că o persoană care ar fi investit 10.000 USD într-un fond ce replică performanța indicelui S&P 500 pe data de 1 ianuarie 2002 și i-ar fi lăsat în pace până la 31 decembrie 2021 ar fi acumulat în cont 61.685 USD. Iar în această perioadă de timp am avut parte de câteva corecții semnificative și două recesiuni.
În schimb, o persoană care ar fi investit aceeași sumă de bani, dar ar fi ratat doar 10 din cele mai bune zile de creștere ale Bursei din tot acest interval de timp, ar fi acumulat doar 28.260 USD.
În plus, istoria ne arată că, de obicei, zilele cu cele mai mari creșteri vin imediat după finalul unei corecții. Iar dacă tu îți vinzi acțiunile în perioadele de corecție sunt șanse mari să ratezi cele mai profitabile zile.
Mai mult, din 1872 și până în 2018 Bursa nu a suferit niciodată o pierdere în oricare perioadă de 20 de ani luată drept etalon. Chiar dacă ai fi fost cel mai neinspirat investitor și ai fi cumpărat fix în ultima zi înainte să înceapă o corecție de peste 20%.
Însă în realitate, șansele să se întâmple asta sunt mici pentru că majoritatea investitorilor achiziționează acțiuni sau unități de fond lună de lună. Iar astfel șansele să obții un randament pozitiv cresc.
E adevărat, următorii 20 de ani ar putea fi diferiți pentru că nu există nici o garanție în investiții. Dar până acum, statisticile sunt de partea noastră.
Așadar, dacă ești cu adevărat un investitor termen lung, și nu doar spui asta cunoscuților în timp ce tu deschizi de 10 ori pe zi aplicația de investiții ca să vezi cât a mai scăzut portofoliul, cea de-a treia acțiune pe care să faci atunci când Bursa scade este să nu te panichezi.
Amintește-ți mereu că investițiile profitabile sunt cele făcute pe termen lung și ești mai câștigat dacă suporți acest disconfort temporar și aștepți ca lucrurile să-și revină. Nu de alta, dar Bursa tinde să-i recompenseze pe cei puternici și pe cei care au răbdare.
4. Continuă să investești
Ții minte că mai devreme am vorbit despre importanța menținerii unui venit constant?
Ei bine, acum a venit momentul să discutăm despre al doilea beneficiu său. Și anume faptul că îți oferă capital pentru a investi în continuare și a profita de reducerile de preț ale activelor.
Strategia asta poartă denumirea de Dollar Cost Averaging și presupune să investești lună de lună, an de an, indiferent dacă Bursa crește sau scade. Profitând de perioadele de corecție, reușești să diminuezi costul mediu al investițiilor tale. Iar, pe termen lung, asta îți îmbunătățește randamentele.
Ca să înțelegi mai bine cum funcționează strategia și ce randamente poți obține îți recomand să urmărești videoclipul alăturat în care am comparat rezultatele pe care le-ar fi obținut 3 investitori care au investit în indicele S&P 500 de la 1 ianuarie 1990 utilizând 3 strategii diferite.
Asta este exact ce am făcut și eu. Atât în portofoliul public, cât și în cel privat.
Dacă mergi la fila Comunitate a canalului de YouTube o să observi câte o postare la începutul fiecărei luni cu achizițiile făcute în cele 3 ETF-uri incluse în Portofoliul Public. Indiferent dacă eram într-o zi de creștere sau una de scădere.
5. Diversifică-ți investițiile
Există două tipuri de diversificare: între clase de active și în cadrul aceleiași clase de active.
Pentru că astăzi vorbim despre cum să-ți protejezi investițiile la Bursă atunci când ea suferă o corecție, cel de-al doilea tip de diversificare este mai relevant.
A fi diversificat înseamnă să nu-ți pui toate ouăle în același coș. În termeni investiționali, asta s-ar traduce prin a nu investi toate economiile tale într-o singură companie, sau într-un singur sector.
Ci mai degrabă să îți diversifici portofoliul și să incluzi în el companii care activează în toate sectoarele economice, din mai multe țări, și de diferite dimensiuni. În felul ăsta, diminuezi riscul ca investițiile tale să ajungă la zero.
Spre exemplu, în 2022, sectorul de tehnologie a fost foarte afectat. Prețul acțiunilor Tesla a scăzut cu peste 43% de la începutul anului. Iar Netflix s-a prăbușit cu peste 70%. În același timp indicele S&P 500, care are în componența sa ambele companii, a scăzut cu doar 21%.
Asta pentru că, în ciuda faptului că sector de tehnologie a fost foarte afectat, alte sectoare au performat mai bine și au atenuat scăderea.
Cel mai ușor mod de a-ți diversifica investițiile la Bursă este prin intermediul ETF-urilor de tip indice despre care poți învăța mai multe urmărind acest ghid.
Cuvinte de încheiere
Așadar, există 5 mari lucruri pe care le poți face ca să-ți protejezi investițiile în timpul corecțiilor bursiere majore.
- Asigură-te că ai un Fond de Urgență complet ca să nu fii nevoit să vinzi pe pierdere;
- Asigură-te că sursa ta principală de venit este relativ sigură și constantă;
- Nu te panica și adu-ți aminte că investițiile profitabile sunt cele care sunt făcute pe termen lung;
- Profită de această perioadă de reduceri și investește în continuare conform Planului de Investiții;
- Diversifică-ți investițiile;
Dacă faci cele 5 lucruri fundamentale prezentate pe larg în cadrul videoclipului, părerea mea este că vei trece cu brio peste acest „bear market”. Ba mai mult, vei putea chiar profita de pe urma sa.
Sunt perfect conștient că nu este ușor să vezi cum profiturile din ultimii 2 ani s-au evaporat sau chiar ai intrat pe pierdere cu investițiile. Însă astfel de perioade de corecție sunt normale și se repetă odată la câțiva ani.
Iar cei care au cel mai mult de câștigat de pe urma lor sunt cei care au un Plan de Investiții solid și rămân fermi pe poziții în ciuda tuturor știrilor negative care-i bombardează. Eu sper că ce am prezentat eu astăzi a reușit să te calmeze puțin, și te ajută să treci mai ușor peste perioada asta mai neplăcută.
Iar până data viitoare, amintește-ți că cel mai bun lucru pe care-l pot cumpăra banii este Liniștea Financiară!
Disclaimer
Articolele publicate pe acest website au scop EDUCATIV. Dacă anumite companii sau acțiuni ale unor companii listate sunt menționate în cadrul articolelor ele au doar titlul de exemplu și nu sunt recomandări de investiții. NU lua decizii de vânzare sau cumpărare doar pe baza informațiilor prezentate în articol.
Orice investiție prezintă un anumit grad de risc. Nu există nici o garanție că vei câștiga bani atunci când investești. Există riscul chiar să pierzi bani. De aceea, nu ar trebui niciodată să investești bani pe care nu-ți permiți să-i pierzi.
Toate instrumentele financiare de tip CFD, sunt foarte riscante datorită efectului de levier. Între 67% și 73% dintre investitorii de retail care utilizează instrumente de tip CFD pierd banii. De aceea trebuie să te asiguri că înțelegi cum funcționează și dacă îți permiți să-ți asumi riscul.
Recomandarea mea ar fi să te educi și să te informezi cât poți de bine înainte de a investi bani. Doar așa vei putea lua cele mai potrivite decizii pentru TINE.