În articolul de astăzi voi împărtăși cu tine care a fost cea mai proastă investiție pe care am făcut-o până acum, ce randamente am obținut și ce am învățat de…

În articolul de astăzi voi împărtăși cu tine care a fost cea mai proastă investiție pe care am făcut-o până acum, ce randamente am obținut și ce am învățat de pe urma acestei experiențe.

Investițiile sunt o parte vitală din planul financiar al oricărei persoane sau familii. Ele te pot ajuta să obții un venit semnificativ și după momentul retragerii din activitate. Sau, dacă ți-ai propus acest lucru, te pot ajuta să atingi Independența Financiară.

Nu există nici un dubiu legat de acest aspect. După cum spune Warren Buffet, dacă nu găsești o modalitate prin care să pui banii să lucreze pentru tine, vei munci până vei muri.


Însă nu toate oportunitățile de investiții sunt egale. Există numeroase moduri prin care poți pune banii să muncească pentru tine. Unele oferă randamente mai mari, altele mai mici. Depinde de riscul pe care ți-l asumi.

În articolul de astăzi vreau să-ți prezint cele 3 greșeli mari pe care le-am făcut și care m-au condus către cea mai proastă investiție pe care am făcut-o până acum. De asemenea, îți voi prezenta ce randamente am obținut din această investiție și ce plănuiesc să fac cu ea. Iar dacă citești până la final îți voi arăta ce poți să faci tu ca să nu repeți greșelile mele.

Dar înainte să începem vreau să îți spun că poți urmări varianta video a acestui articol printr-un click pe link-ul de mai jos:

Cum stăteau lucrurile în 2015

Voi începe prin a-ți prezenta pe scurt contextul în care mă aflam atunci când am făcut această investiție.

În vara anului 2015, după ce lucrasem 2 ani full-time în timp ce eram student la Master, economisisem destui bani ca să am un Fond de Urgență complet. Așa că următorul pas logic pentru mine era să încep să investesc bani.

Greșeala 1: nu mi-am dedicat timp ca să văd ce opțiuni am

În 2015, aveam noțiuni teoretice despre investiții pentru că absolvisem o facultate cu profil economic. Îmi erau cunoscute noțiuni de genul acțiuni, obligațiuni, opțiuni, contracte futures și multe altele. Dar nu aveam deloc experiență practică de investiții.

Prima greșeală pe care am făcut-o înainte să încep să investesc bani a fost că nu mi-am dedicat timp ca să învăț despre investiții și să văd ce opțiuni există. Tocmai ieșisem dintr-o perioadă de aproape 2 ani în care am lucrat full-time și am făcut multe ore suplimentare în timp ce studiam ca să-mi păstrez locul la buget. 

În plus, credeam că odată cu venirea toamnei și începerea programului de stagiatură de la CECCAR voi avea din nou weekend-urile ocupate cu studiu.

Din cauza acestor două gânduri limitative am decis să nu dedic timpul necesar pentru a învăța să investesc. Din ce studiasem la facultate am rămas cu impresia că investițiile în acțiuni sau obligațiuni sunt complicate și sunt făcute doar de profesioniști. Iar de Fonduri Mutuale nu auzisem încă.

Așa că din comoditate, am decis să mă concentrez pe carieră și să deleg activitatea de investiții unor profesioniști de care auzisem eu că fac o treabă bună.

Iar de aici a apărut cea de-a doua greșeală majoră pe care am făcut-o.

Greșeala 2: Am ales un instrument de investiții extrem de nepotrivit

Părinții mei nu au avut parte de o educație financiară acasă sau la școală. Singurele lor investiții au fost niște polițe de asigurare cu componentă de investiții pe care le-au lichidat înainte de termen. Dar asta se întâmpla când eu eram în școala generală și în liceu așa că nu eram implicat în astfel de discuții.

De asemenea, când aveam 19 ani, lucrasem cu unul dintre cei mai mari agenți de asigurări din Suceava pe timpul verii. Iar unul din lucrurile pe care le-am învățat de la el a fost că, pentru a-ți asigura o situație financiară bună, trebuie să-ți cumperi asigurări de viață cu componentă de investiție (sau unit-linked). Omul avea 4 sau 5 când l-am cunoscut eu.

Deoarece nu am studiat ce opțiuni aveam și fiind influențat de experiențele persoanelor din jurul meu am decis să pun banii să muncească pentru mine prin intermediul singurului instrument de investiții pe care îl cunoșteam mai bine. Așadar, în vara anului 2015 am început să investesc primii mei bani utilizând o poliță de asigurare unit-linked.

Iar apoi a urmat a treia greșeală pe care am făcut-o.

Greșeala 3: Am lăsat un necunoscut să-mi facă alocarea portofoliului

Cea de-a treia greșeală majoră pe care am făcut-o a fost să las un străin să-mi facă alocarea portofoliului.

Ca să semnez contractul de asigurare și investiții m-am întâlnit cu un consultant pentru a discuta profilul meu de risc și obiectivele portofoliului. Știam care este obiectivul final: să am o sumă de bani pe care să mă pot baza când mă voi retrage din activitate. Dar nu știam ce opțiuni am ca să ajung acolo.

Așa că m-am bazat pe recomandările consultantului de la compania cu care am ales să colaborez. Și uite așa, după o serie de teste scurte m-am procopsit cu o alocare a portofoliului 60-40: 60% acțiuni40% obligațiuni.

La momentul respectiv nu am realizat impactul acelei alocări asupra randamentului investițiilor mele pe termen lung. Dar acum știu că a fost o alocare foarte conservatoare.

În vara anului 2015 aveam 24 ani și alesesem să fac un contract pe 37 de ani. Din punct de vedere financiar eram în faza de acumulare și îmi permiteam să-mi asum mai multe riscuri. În cei 37 de ani puteam să trec prin 3 recesiuni economice iar șansele să trec cu bine peste ele erau destul de mari. 

Dar specialistul în investiții cu care am discutat, mi-a recomandat o alocare de 60% acțiuni și 40% obligațiuni. Asta este o alocare potrivită pentru cineva care se apropie de pensionare nu pentru cineva care are nevoie să acumuleze o sumă semnificativă în portofoliul de investiții.

Dacă ești curios, alocarea recomandată arăta în felul următor:

  • 40% obligațiuni;
  • 20% acțiuni internaționale;
  • 10% acțiuni românești 
  • 30% investiții imobiliare


Cu informațiile pe care le dețin acum probabil aș fi mers pe un portofoliu 90-10 sau chiar 100% acțiuni. Dar atunci, am lăsat un străin să ia această decizie pentru mine.

fonduri mutuale

Cum a performat investiția mea

Prima lunară pentru asigurarea mea cu componentă de investiție a pornit de la suma de 153.80 RON. Din acești bani, 100 RON au fost direcționați către investiții în timp ce 53.80 RON reprezentau prime pentru asigurarea de viață și celelalte asigurări pe care le-am ales. În fiecare an valoarea acestei prime a fost indexată cu 5% lucru care a dus și la creșterea sumei anuale ce era investită.

Conform desfășurătorului pus la dispoziție de compania de asigurări, până în luna mai 2020 eu am investit prin intermediul lor 6.630,72 RON (Investiții = 6.630,72 RON) . Iar în prezent, valoarea contului este de: 6.333,42 RON (Valoare cont = 6.333,42 RON). După 5 ani de investiții am o pierdere de 297,30 RON. (Piedere =  297,30 RON) Dar dacă aș vrea să scot acești bani valoarea de răscumpărare ar fi de 5.036,45 Lei. (Valoare de răscumpărare =  5.036,45 RON) Pentru că există acel comision care spune că dacă retragi bani înainte de termen ești penalizat. De aceea, odată ce va trece perioada necesară ca să recuperez niște bani din primele de asigurare plătite până acum o voi anula și voi recupera o mare parte din bani pe care intenționez să-i direcționezi către Fonduri Mutuale de tip Indice.

Există și o parte bună

După cum poți să vezi cea mai proastă investiție a mea este o combinație între lipsa de educație, decizii neinspirate și randamente slabe. Dar bineînțeles, totul a pornit de la greșeala mea pe care trebuie să mi-o asum.

Cu toate acestea, există și o parte bună ce a rezultat din faptul că am făcut această prima investiție.

În ciuda faptului că nu a fost cea mai bună opțiune, prin intermediul ei am făcut primul pas și am început să investesc. Faptul că am pus primii bani să muncească pentru mine mi-a dat microbul cum s-ar zice și m-a făcut mai responsabil.

La câteva luni după ce am făcut această investiție am cumpărat și primele unități în două fonduri mutuale. E adevărat, erau fonduri gestionate activ dar tot a fost o îmbunătățire. Iar în primăvara anului următor m-am înscris la un curs de tranzacționare și am învățat mult mai multe lucruri despre cum funcționează banii, economia și piețele financiare. Iar de acolo am continuat să studiez și nu m-am oprit nici până azi.


Cuvinte de încheiere

În afară de a-ți arăta care a fost cea mai proastă investiție pe care am făcut până acum, scopul acestui articol este să-ți arate care sunt cele 3 mari greșeli pe care le-am făcut eu înainte de a face această investiție. În felul acesta poate nu le vei face și tu în activitatea ta de investitor. E posibil să faci altele, dar măcar evită să le faci pe acestea.

Iar dacă ai făcut deja o investiție neinspirată la fel ca mine, nu te stresa prea tare. Știi cum se spune: „Câteodată câștigi, câteodată înveți.”. Învață din acea experiență și nu o repeta în viitor.

Iar dacă ești la început și încă nu ai pus încă banii la muncă sunt 2 lucruri importante pe care poți să le faci începând de acum.

În primul rând învață despre instrumentele financiare pe care le ai la dispoziție. Există numeroase resurse gratuite pe internet, printre care și canalul meu de YouTube, de unde poți învăța cum să pui banii să lucreze pentru tine. Iar dacă vrei să fii la curent cu materialele pe care le voi posta în viitor îți recomand să te abonezi la canal.

În al doilea rând, ferește-te de asigurările de viață de tip unit-linked. Din experiența mea și din toate materialele pe care le-am studiat până în prezent, nu am auzit pe nimeni spunând că s-a îmbogățit folosind asigurări de viață cu componentă de investiții.

De aceea, eu nu recomand absolut nimănui să le folosească. Cu puțină implicare lună de lună poți să obții randamente mult mai bune investind în Fonduri Mutuale de tip Indice. 

Iar până data viitoare, amintește-ți că cel mai bun lucru pe care îl pot cumpăra banii este Liniștea Financiară.

Disclaimer

Articolele publicate pe acest website au scop EDUCATIV. Dacă anumite companii sau acțiuni ale unor companii listate sunt menționate în cadrul articolelor ele au doar titlul de exemplu și nu sunt recomandări de investiții. NU lua decizii de vânzare sau cumpărare doar pe baza informațiilor prezentate în articol.

Orice investiție prezintă un anumit grad de risc. Nu există nici o garanție că vei câștiga bani atunci când investești. Există riscul chiar să pierzi bani. De aceea, nu ar trebui niciodată să investești bani pe care nu-ți permiți să-i pierzi.

Toate instrumentele financiare de tip CFD, sunt foarte riscante datorită efectului de levier. Între 67% și 73% dintre investitorii de retail care utilizează instrumente de tip CFD pierd banii. De aceea trebuie să te asiguri că înțelegi cum funcționează și dacă îți permiți să-ți asumi riscul.

Recomandarea mea ar fi să te educi și să te informezi cât poți de bine înainte de a investi bani. Doar așa vei putea lua cele mai potrivite decizii pentru TINE.